Nota: Clientii inregistrati trebuie sa se autentifice pentru a putea sa subscrie.
...CASA TA DE LA TARA POATE DEVENI O GOSPODARIE IN ADEVARATUL SENS AL CUVANTULUI...
---------------------------------------------
La revedere, domnule Radu Anton Roman
Aceasta sectiune a fost dezvoltata, ca proiect, sub spiritul lui Radu Anton Roman. Si trebuia sa apara ca un raspuns la mesajele sale subliminale transmise prin emisiunile si cartile sale, prin care ne-a inoculat, fara sa vrea sau, poate, dorind cu ardoare acest lucru, dragostea pentru frumusetile gastronomice (si nu numai) ale poporului roman.
Daca, in urma cu cateva decenii, Pastorel Teodoreanu se oprea, in articolele sale, cu precadere la fripturi, mititei si carnati, domnul Roman a cautat si extras esenta spiritului romanesc exprimat prin retete "pline, rotunde" - care, iata, vin din istoria autohtona si nu au asteptat decat un spirit ca al dumnealui pentru a fi scoase la lumina.
Am primit cu totii vestea naucitoare a trecerii lui Radu Anton Roman in nefiinta. Si am ramas muti si pustii. Si singuri, fata in fata cu minunatiile descrise de dansul.
De la Radu Anton Roman nu ne raman numai cartile, colectia de emisiuni si amintirea chipului sau blajin si a sufletului sau generos. Ne ramane o intreaga lume pe care avem, de-acum, obligatia sa o cultivam si sa o aratam intregii omeniri in toata splendoarea ei. Oare n-am putea sa nu-i spunem adio, ci doar: "La revedere, domnule Radu Anton Roman!"?
Un proiect pentru spiritul rural
Foarte multi dintre noi (sau, macar, dintre cei care acceseaza aceste pagini sau altele similare) mentin, undeva in subconstient, dorinta de a-si incropi o "gospodarie" cat de mica la tara, la munte sau aiurea, dar intr-un loc unde linistea si calmul sa reprezinte elementul dominant.
Fuga macar sporadica si temporara "la tara" este un imbold generat de stresul pe care il acumulam traind in orasele aglomerate ale mileniului III, chiar si in conditiile in care Romania nu este, inca, plina de metropole.
Prin aceste pagini speciale pe care vi le punem la dispozitie nu facem decat sa incercam sa va ajutam sau, de ce nu, sa va oferim solutii optime pentru ca acest vis sa poata deveni realitate. Si o vom face zi de zi, prin oferta de produse pe care o puteti vizualiza pe magazinul nostru virtual ArtaTraditionala.ro sau prin articole, idei, solutii, retete, planuri de instalatii casnice si amenajari rustice care sa va ajute sa va transformati casuta de la tara intr-o veritabila gospodarie taraneasca. Un loc unde sa va puteti retrage in momentele dificile, care sa va echilibreze si sa va ofere, dumneavoastra si familiei dumneavoastra, sursa de energie pentru "a va incarca bateriile".
Sedus de jocul nuantelor, consumatorul miroase discret vinul, fără să insiste, este un simplu gest ce trădează dorinta de a cunoaste... (Dr.Ing. AUREL POPA, din cartea sa: "Degustarea vinurilor")
Toate bunatatile pe care ni le pregatea bunica. La care pofteam ori de cate ori era camara incuiata. Pe care le pregatim astazi pentru momentele magice ale dupa-amiezilor ploioase.
Copiii sau nepotii tai se pot bucura de fructele si legumele dorite fara grija e-urilor si a conservantilor necunoscuti. Nu ai nevoie decat de putina rabdare si multa pasiune. Si de norocul unei toamne bogate.